Primarul Gabriel Mutu va solicita mâine, 29 iunie 2017, consilierilor locali scoaterea de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Sector 6 a proiectului “Televiziune online în comunitatea noastră” şi prelungirea cu încă 30 de zile a perioadei de dezbatere publică.

Un astfel de proiect necesită dezbateri ample pentru o mai bună înţelegere a beneficiilor pe care le va aduce locuitorilor Sectorului 6.

În cadrul dezbaterilor pe care Primăria le va iniţia cu reprezentanţii media, cu organizaţiile societăţii civile şi locuitorii sectorului, proiectul va fi prezentat în detaliu şi va putea fi îmbunătăţit cu propunerile prezentate.

Gabriel Mutu: “Am considerat necesară o perioadă mai lungă de dezbatere publică a acestui proiect care are un unic beneficiar: cetăţeanul Sectorului 6. Tinerii vor avea şansa să înveţe gratuit o meserie şi să ofere online emisiuni de interes pentru comunitate. Programele difuzate vor avea exclusiv caracter educativ, social, de divertisment şi utilitar. Invit şi pe această cale pe toţi cei interesaţi, în special jurnaliştii, să participe la aceste dezbateri şi să contribuie, ca voluntari, la acest proiect.”

Primăria Sectorului 6 va comunica pe site-ul www.primarie6.ro şi la sediul instituţiei întâlnirile din cadrul dezbaterii publice, iar propuneri pot fi trimise şi pe e-mail-ul: prim6@primarie6.ro.