Sportul este extrem de important pentru copii. Contribuie la stima de sine, le consumă energia, le dezvoltă un stil de viață sănătos, îi disciplinează, le crește imunitatea, iar când vorbim despre sportul în echipă, acesta îi învață cum să conlucreze și ce înseamnă să fii lider.

Tocmai de aceea, Primăria Sectorului 6 a inițiat un proiect ce vizează tocmai acest aspect: sportul în rândul copiilor, adolescenților și tinerilor.

Consilierii locali ai Sectorului 6 au aprobat, azi, 5 aprilie, Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activități nonprofit de interes local pentru Programul de finanțare “Sport și Sănătate în Sectorul 6”.

Proiectul este dedicat organizațiilor non-guvernamentale, ce au ca activitate educația sportivă pentru cei mici, dar și campaniilor de sănătate și educație anti-HIV, care se adresează adolescenților și tinerilor, și își desfășoară activitatea în Sectorul 6.  

”În Sectorul 6 sunt zeci de cluburi sportive care își desfășoară activitatea folosind sălile și terenurile de sport ale școlilor. Sportul de masă, nu doar cel pentru performanță, este foarte important, deoarece nu contribuie doar la dezvoltarea sănătoasă a copiilor, ci și pentru că este tot o formă de educație unde copiii își dezvoltă competențe utile, precum munca în echipă, spiritul competițional, disciplină etc. 

La propunerea mea, Consiliul Local al Sectorului 6 a votat proiectul care să susțină prin finanțări nerambursabile activităţi nonprofit de interes local cum este sportul de masă și educația pentru sănătate, mai ales împotriva drogurilor, cu conștientizarea riscului HIV/SIDA”, a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

Valoarea proiectului se ridică la 1 milion de lei pentru anul 2022, din care:

  • 70% din buget va fi alocat creșterii atractivității educației fizice și a sporturilor de echipă;
  • 30% vor fi folosiți pentru derularea campaniilor de informare ce vizează promovarea unor comportamente preventive și combaterea formelor de discriminare și conștientizare a adolescenților și tinerilor cu privire la HIV/ SIDA.

De asemenea, pe lângă sumele nerambursabile primite de la Primăria Sectorului 6, câștigătorii proiectelor ce vor fi implementate vor trebui să participe cu o contribuţie proprie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării.

Anul trecut, au avut loc consultări publice la care au participat peste 25 de organizații non-guvernamentale din domeniile de interes, iar punctele de vedere și ideile lor se reflectă în proiect.

În perioada următoare, Primăria Sectorului 6 va da startul depunerii proiectelor, după care o comisie specializată va face selecția.