Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a premiat astăzi șase absolvente ale unor licee din Sectorul 6, care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat din acest an.

Acțiunea a avut loc în amfiteatrul recent inaugurat în incinta Școlii Gimnaziale “Regina Maria”, din Cartierul Militari, în prezența familiilor premiantelor, a inspectorului școlar pentru management instituțional Sector 6, Daniela Bădescu, și a directorilor celor trei unități de învățământ.

“Vă felicit din toată inima și mă mândresc cu voi, reprezentanții unei generații de elevi care pun preț pe educație, chiar și în vremuri de pandemie. Toate cele 6 eleve de nota 10 și-au manifestat dorința de a continua studiile în România, așadar sper să ne revedem și la finalizarea studiilor universitare, cu aceleași rezultate excelente”, a spus primarul Gabriel Mutu.

Cele șase eleve “de zece” sunt absolvente ale Colegiului Național “Elena Cuza”, Colegiului Național “Grigore Moisil” și Liceului Teoretic “Tudor Vladimirescu” din Sectorul 6.