Poliția Locală Sector 6, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (Secțiile 20, 21, 22 și 25 Poliție), reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, ai Administrației Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 și ai SC URBAN SA, a desfășurat săptămâna trecută o acțiune care a vizat creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

Concret, intervenția a vizat identificarea persoanelor care locuiesc în adăposturi improvizate și care sunt predispuse la comiterea de infracțiuni, depistarea persoanelor date în urmărire sau care se sustrag urmăririi penale, luarea unor măsuri de protecție socială pentru minorii care trăiesc în aceste adăposturi și identificarea bunurilor provenite din săvârșirea unor infracțiuni.

În urma activității, au fost depistate, identificate și conduse la secțiile de poliție pentru amprentare și fotografiere 34 de persoane, 6 dintre acestea fiind minori care au fost luați în evidența reprezentanților DGASPC Sector 6.

Totodata, au fost ridicate mai multe bunuri pentru care nu a putut fi justificată proveniența lor.

Acțiunea a fost organizată cu scopul dezvoltării relațiilor de încredere dintre poliție și cetățeni care să contribuie la anticiparea factorilor de pericol.

Polițiștii locali Sector 6 vor intensifica patrulările pe itinerariile prestabilite pentru creșterea și menținerea ordinii și siguranței publice pe raza Sectorului 6.