Cu o distribuţie de excepţie, piesa de teatru ”Hai, Zâmbeşte!” ce va fi pusă astăzi în scenă la Teatrul de Revista „Constantin Tănase”, va delecta 393 de seniori care frecventează Cluburile Seniorilor din Sectorul 6. Piesa promite veselie şi bună dispoziţie, adică exact ceea ce au nevoie persoanele vârstnice pentru a se relaxa, a socializa şi a se simţi puşi în valoare.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, prin sistemul de servicii sociale alternative pe care le oferă seniorilor, urmăreşte menţinerea sau ameliorarea capacităţilor lor fizice şi intelectuale, precum şi stimularea participării la viaţa socială activă.

Teatrul este cea mai veche formă de exprimare aristică, ce a însoţit omul în călătoria lui prin viaţă, încă din vremea Greciei Antice, iar celebrarea Zilei Mondiale a Teatrului este încununarea aprecierii acestei manifestări, atât de necesară omenirii.

Au trecut 55 de ani de când la data de 27 martie sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului, iar anul acesta, mesajul internaţional al actriţei Isabelle Huppert a surprins cu acurateţe rolul pe care îl are teatrul: “Pentru mine, teatrul este (…) dialogul, este absenţa urii. (…) Cred în comunitate, în prietenia între actori şi spectatori, în unirea tuturor celor pe care-i reuneşte teatrul, cei care îl scriu, cei care îl traduc, cei care îl luminează, îl îmbracă, îl decorează, cei care îl interpretează, cei care îl fac, cei care merg la el.”