– Mami, vreau să mai stăm, nu m-am distrat niciodată atât de bine! – spune o fetiţă cu obrajii roşii şi ochii rugători, plini de speranţă.

Mickey Mouse – unul dintre animatorii de la Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu Grant” – râde mulţumit: Aşa spun toţi copiii care vin AICI să se joace cu noi!

Zâmbetele celor mici sunt de nepreţuit, iar părinţii sunt primii care doresc să-şi vadă copiii fericiţi. Când vine vorba despre aniversarea zilei de naştere, o petrecere de neuitat devine cadoul ideal.

În plus, prichindeii şi părinţii lor îşi doresc acelaşi lucru: un spaţiu verde generos, unde energia şi veselia să se desfăşoare fără restricţii. Soluţia este Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu Grant”, situat în Aleea Ţibleş nr. 64, unde organizarea aniversărilor celor mici este „specialitatea casei”, mai ales că echipa de animatori este profesionistă. Oricine poate veni să se convingă!

Petrecerea copiilor acoperă şi un aspect social: pentru a achiziţiona un pachet de 3 ore, cu animatori, părinţii vor dona Magazinului SocialXChange alimente neperisabile, rechizite şi produse igienico-sanitare în valoare de 400 de lei. Magazinul este situat în Calea Crângaşi nr. 3, Sector 6, şi promovează schimbul intercomunitar de produse/servicii în beneficiul categoriilor sociale defavorizate. Beneficiarii aflaţi în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 prestează muncă în folosul comunităţii în schimbul produselor aflate pe rafturile Magazinului. Până în prezent, 54 de copii şi-au serbat ziua de naştere prin intermediul proiectului SocialXChange, iar produsele donate se ridică la valoarea de 21.398 lei.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute la telefon 0376.203.309 sau mail office@dgaspc6.com.