În perioada Sărbătorilor de Iarnă, puteți vizita serele exotice din Parcul Drumul Taberei! Cele șapte pavilioane expoziționale rămân deschise în Ajun de Crăciun și de Anul Nou, dar cu program redus.

Iată programul de vizitare!

  • 24.12.2021, între orele 10:00 – 13:00;
  • 25 – 26. 12. 2021 – închis;
  • 31.12.2021, între orele 10:00 – 13:00;
  • 01- 02.01.2022 – închis.

Accesul se face gratuit, în grupuri de trei până la 12 persoane, obligatoriu alături de un ghid, iar copiii cu vârsta de până în 14 ani trebuie să fie însoțiți de un adult.

Programarea grupurilor se face pe adresa de mail: [email protected]

300 de specii de plante cresc în serele din Parcul Drumul Taberei

Peste 300 de specii de plante, provenite din zone tropicale, mediteraneene, deșertice și ecuatoriale, cresc în serele din Parcul Drumul Taberei.

Acestea au nevoie de condiții speciale, astfel că pentru a fi păstrate temperatura și umiditatea optime există 224 de foraje geotermale. Este vorba despre o soluție modernă și ecologică, unică în Capitală. La nivelul țării, este devansată, ca putere, doar de Laserul de la Măgurele.