În ședința Consiliului Local Sector 6 de ieri, 21 decembrie 2021, a fost aprobat un proiect de hotărâre care prevede ca membrii comunității să beneficieze de asistență juridică gratuită, oferită de avocații Baroului București.

Astfel, consilierii locali au aprobat solicitarea adresată Consiliului General al Municipiului București privind împuternicirea expresă a Consiliului Local al Sectorului 6 de a încheia un Protocol de Cooperare între Sectorul 6 al Municipiului București și Baroul București. Acordul vizează asigurarea accesului la justiție, inclusiv în materia ajutorului public extrajudiciar în materie civilă, prin facilitarea acordării de asistență extrajudiciară cetățenilor Sectorului 6, prin avocat, la sediul Primăriei.

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6: “Pentru realizarea în comun a unor acţiuni de interes public local, referitoare la serviciile de asigurare a consultanţei juridice gratuite pentru cetăţenii Sectorului 6, Municipiul București, și ţinând cont de actele normative care reglementează ajutorul public judiciar în materie civilă și organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, îmi exprim intenţia privind stabilirea unei cooperări interinstituţionale cu Baroul București și susţin obţinerea acordului Consiliului General al Municipiului București pentru împuternicirea expresă de a încheia un Protocol de Cooperare”.

Sistemul de cooperare constă în desemnarea unor avocați înscriși în cadrul Registrului de Asistență Judiciară din cadrul Baroului București, în vederea acordării de asistență extrajudiciară, respectiv:

  • acordarea de consultații,
  • formularea de cereri, petiții, sesizări,
  • reprezentarea în fața unor autorități sau instituții publice, altele decât cele judiciare sau cu atribuții jurisdicționale, în vederea realizării unor drepturi sau interese legitime,
  • inițierea altor asemenea demersuri legale.

Potrivit Protocolului de Cooperare, Primăria Sectorului 6 va pune la dispoziție un spațiu adecvat acordării de asistență extrajudiciară, prin avocat, persoanelor care pot beneficia de acestea, în condițiile legii.

Documentul are valabilitate un an, cu posibilitatea prelungirii.