În aceste zile de luptă împotriva noului coronavirus, când orice gest de solidaritate contează, maestrul Chef Adi Hădean și echipa lui de bucătari voluntari lucrează de zor.

Printre beneficiarii acestor eforturi, care au adunat, pe lângă cei dedicați artei culinare, o mulțime de alți voluntari și sponsori, se numără și copiii din comunitatea defavorizată Giulești-Sârbi, înscriși în Programul Integrat de Educație pentru Diversitate.

170 de porții de mâncare ajung astfel în fiecare zi la copiii mai mici sau mai mari din cartierul Sectorului 6 care se confruntă cu numeroase cazuri de familii cu venituri modeste, o rată crescută a infracționalității și abandon școlar.

Ceea ce este dăruit din inimă este primit la fel de copiii Programului PIED, care au realizat, în cadrul unor activități cu tematică bine definită, dar desfășurate la domiciliu, picturi și alte obiecte artizanale dedicate Sărbătorii Pascale.

Mici daruri care au rolul de a răsplăti eforturile unor oameni simpli, dar curajoși, care nu au uitat în aceste zile dificile de problemele cu care se confruntă zilnic semenii lor defavorizați.

PIED (Program Integrat de Educaţie pentru Diversitate) este derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 și se află în perioada de sustenabilitate, cu susţinere financiară de la Bugetul Local al Sectorului 6, după ce a beneficiat iniţial de fonduri nerambursabile prin intermediul Granturilor SEE norvegiene. Copiii din Giuleşti-Sârbi incluşi în proiect beneficiază de servicii de tip afterschool constând în supraveghere şi sprijin în efectuarea temelor, educaţie prin metode nonformale, ateliere de creaţie, activităţi sportive şi de petrecere a timpului liber.

”Solidar Social” este numele proiectului derulat în aceste zile de maestrul Chef Adrian Hădean și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, prin intermediul căruia cei care luptă în prima linie împotriva răspândirii virusului CoVid-19, precum medici sau asistenți, dar și persoanele defavorizate din Sectorul 6, primesc, alături de o masă caldă zilnic, și un semn binevenit de apreciere și încurajare.

Peste 15.000 de porții de mâncare caldă au fost gătite și distribuite până acum în cadrul proiectului, ajungând în fiecare zi acolo unde este mai multă nevoie de ele. Informații suplimentare se găsesc pe pagina web a proiectului, https://activsocial.ro/