Bucureștiul este plin de mașini, care au invadat fiecare colțișor de stradă.

Pentru a face ordine în haosul rutier și a asigura circulația în siguranță atât a pietonilor, cât și a șoferilor, reprezentanții Primăriei Sectorului 6 au venit cu soluții temporare.

În cursul acestei săptămâni, cei de la Serviciul de Mobilitate al ADPDU Sector 6 au montat stâlpișori din plastic, pentru a împiedica parcarea/staționarea pe trecerile de pietoni și în intersecții, acolo unde autoturismele blocau vizibilitatea.

Au fost vizate, în principal, zonele din proximitatea școlilor, dar și acelea unde au avut loc accidente rutiere.

Astfel, au fost făcute amenajări pe strada Cupolei, la intersecție cu Aleea Baraganu și Aleea Poarta Albă, pe Drumul Timonierului cu Bd. Iuliu Maniu, Bd.1 Mai cu Strada Vlădeasa, Bd. Iuliu Maniu 19F, dar și pe strada Ghirlandei 52, în zona Școalii Sfânta Treime.

„Într-un oraș cu aproximativ 700 de mașini la 1.000 de locuitori, parcate efectiv peste tot, nu avem altă soluție decât să intervenim punctual și să prevenim eventuale accidente. De aceea, am apelat la soluția cu acești stâlpișori flexibili, una temporară și ieftină, prin care asigurăm un minimum de vizibilitate la trecerile de pietoni și în intersecții. Este o soluție pe care o vom extinde în tot sectorul, în primul rând în zonele cu risc ridicat de accidente și în jurul școlilor. Ulterior, vom veni cu soluții de amenajare permanentă, prin investiții în modernizarea și reamenajarea străzilor și trotuarelor”, a explicat Paul Moldovan, administratorul public al Sectorului 6.

În perioada următoare, asemenea stâlpișori vor fi amplasați în intersecții și la trecerile pentru pietoni de pe strada Azurului, strada Centurii, Aleea Istru, în zona Școlii Gimnaziale Constantin Păunescu, pe strada Ceahlăul intersecție cu strada Zboina Neagră, dar și pe strada Ajustorului cu strada Stupca.

Pentru a preîntâmpina actele de vandalism, Poliția Locală Sector 6 va amplasa camere mobile de supraveghere. Astfel că șoferii care vor fi prinși că distrug stâlpișorii vor fi amendați și obligați să plătească prejudiciul.