În această perioadă, Primăria Sectorului 6 prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, este alături de toți cetățenii afectați direct sau indirect de pandemia CoVid 19 și, implicit, de toate persoanele aflate în autoizolare, care au nevoie de suport material sau psihologic.

“În funcție de stilul de viață cu care suntem obișnuți, de familie, de relațiile sociale dezvoltate sau de locul de muncă, reacționăm diferit la ideea de autoizolare. Chiar și cele mai puternice persoane pot ceda în aceste condiții deosebite, cu care ne confruntăm. Pentru toți și pentru fiecare în parte, echipa DGASPC Sector 6 este aproape de oamenii din comunitate și reușește să găsească o cale de comunicare, astfel încât perioada petrecută în autoizolare să nu devină un coșmar”, a declarat primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu.

Din luna martie a.c., în Sectorul 6, peste 2000 de cetățeni aflați în autoizolare (persoane care s-au întors din zonele afectate sau au avut contact direct cu persoane confirmate CoVid 19) au fost luați în evidența asistenților sociali. Aceștia au solicitat și primit alimente și pachete de igienă.

Totodată, prin intermediul echipelor noastre, persoanele cu boli cronice aflate în autoizolare își pot primi medicamentele atât de necesare. Pe lângă ajutorul material oferit, cei aflați în autoizolare au la dispoziție consiliere psihologică și socială, la cerere.