Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a găzduit astăzi, 26.04.2018, evenimentul “Ștafeta siguranței”.

Acțiunea face parte din proiectul de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, “Rămâi la adapost!”, adresat copiilor din sistemul de protecţie socială şi elevilor din şcolile speciale din Municipiul Bucureşti.

Evenimentul a fost organizat de Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Direcței Generale de Poliție a Municipiului București și de DGASPC Sector 6.

La acțiune au participat 120 de beneficiari, 40 dintre aceștia făcând parte din cadrul Programului Educație pentru Diversitate, proiect implementat de Primăria Sectorului 6, prin  Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Activitățile s-au desfășurat la Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală “Conacul Golescu Grant”.

La final, toți participanții au primit diplome și tricouri, premii oferite de Federația Română “Sportul pentru toți”.