Inspectoratul General pentru Situații de Urgență “Dealul Spirii” București – Ilfov va organiza și desfășura în Municipiul București antrenamente/exerciții pentru verificarea funcționării sirenelor de alarmare publică.

Acestea vor fi acționate în zona de competență a ISUBIF, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 1000 – 1100.

Astfel, în luna septembrie, exercițiul se va desfășura miercuri, 06.09.2017.

Prin această acțiune se urmărește îmbunătățirea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.

Primăria Sectorului 6 are şase sirene antiaeriene în proprietate care se află în stare foarte bună de funcţionare. Totodată, autoritatea locală are contract de mentenanţă pentru un an de zile.

Tot sistemul de alarmare este legat la sistemul naţional IGSU şi ISUBIF.

Sistemul de alarmare poate fi pornit de către Primar, dar şi de către reprezentanţii Ministerului de Interne, prin Inspectoratul General şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov.

Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a se crea panică și disconfort în spațiul public, însă cetățenii sunt asigurați că nu există niciun motiv de îngrijorare.