La debutul noului an școlar, 500 de copii din Sectorul 6 primesc ghiozdane complet echipate și rechizite din partea Protoieriei Sector 6. Copiii provin din familii ce se confruntă cu dificultăți financiare, familii monoparentale sau cu mai mulți copii, cu probleme de sănătate, familii ce sunt incluse în programele de sprijin derulate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, în vederea prevenirii marginalizării sociale.

„O acțiune ce are ca scop sprijinirea educației în comunitatea noastră ne aduce multă bucurie. Felicit toți partenerii noștri care își îndreaptă atenția către acești elevi, cu resurse financiare reduse, pentru care un astfel de gest contează enorm. Cel mai mult îmi doresc ca cei mici să-și continue drumul educațional conștienți de faptul că nu sunt singuri și că împreună, într-o comunitate unită, putem depăși orice obstacol”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

“Ne bucurăm să continuăm această acțiune devenită tradiție în Sectorul 6. Darurile aduse celor mici sperăm să îi ghideze și să îi impulsioneze în noul an școlar. Educația este cea mai bună investiție într-un viitor mai bun, iar prin demersurile noastre ne dorim să combatem, în special, abandonul școlar, o problemă care ia amploare an de an”, a declarat părintele protopop Costel Burlacu.

Pornind de la misiunea comună de a ajuta și de a aduce o rază de speranță în sufletele oamenilor din jur, Protoieria Sector 6 și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 au inițiat proiecte comune, care au prins rădăcini în comunitate și au devenit repere ale solidarității față de semeni. Printre ele, amintim de proiectul “Masa bucuriei pe roți”, prin care se asigură o masa caldă persoanelor cu posibilități reduse, inclusiv celor care nu se pot deplasa, precum și dotarea Cabinetului Stomatologic din cadrul Centrului de Sănătate Multifuncțional Sfântul Nectarie.