Violenţă fizică sau verbală, abuz emoţional, intimidare, excludere, umilire. Depresie, tulburări de comportament, dificultate în relaţionare, anxietate, criză de identitate.

Iată formele de manifestare şi efectele unui fenomen negativ tot mai prezent în şcolile din România pe care un nou proiect social, lansat în Sectorul 6, urmăreşte să îl combată.

Astăzi, 30 ianuarie 2019, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6, împreună cu Asociația Sprijinirea Integrării Sociale (ASIS), au lansat proiectul “SPRIJIN, SIGURANȚĂ, STIMĂ” , destinat prevenirii fenomenului de bullying în școlile de pe raza sectorului.

În cadrul proiectului, specialişti ai DGASPC Sector 6 şi ASIS, susţinuţi de angajați ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sector 6 şi poliţişti ai Secției 21 Poliție – Compartimentul Proximitate, îi invită pe părinţi şi elevi la o serie de întâlniri pe tema acestui fenomen complex. Într-un cadru nonformal, menit să încurajeze comunicarea, vor fi abordate teme precum: dezvoltarea competențelor social-emoționale, soluții pentru gestionarea conflictelor, controlul furiei (reziliență), comportamente de intimidare, agresivitate, sfidare, furie, minciună, adicții (consumul de droguri, alcool, tutun).

Întâlnirile urmăresc abilitarea părinților să identifice situaţiile de bullying prin care trec copiii lor și să aducă aceste cazuri în atenția autorităților, precum și conştientizarea de către părinții și copiii implicați în derularea proiectului a riscurilor consumului de alcool, tutun sau droguri.

Proiectul va fi derulat în cadrul a patru şcoli de pe raza Sectorului 6, acolo unde fenomenul bullying a fost cel mai des semnalat, urmând ca, la sfârşitul anului 2019, să se evalueze rezultatele obţinute şi să se decidă extinderea lui în alte școli din comunitate.

“Acest nou proiect, implementat cu sprijinul Primăriei Sector 6, este încă un exemplu de colaborare la nivel local în scopul susţinerii unei iniţiative de interes public. Proiectul va contribui la protejarea integrităţii fizice şi psihice a copiilor noştri, oferind un cadru mai sigur de desfăşurare a procesului de învăţământ”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.

Potrivit statisticilor, în şcolile din România, 3 din 10 copii sunt ameninţaţi cu bătaia de colegi. Bullyingul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de cunoștințe sau de colegi care îl strigă într-un anume fel (făcând referire la aspectul fizic sau probleme de ordin medical/familial). Uneori, aceste tachinări se transformă în îmbrânceli sau chiar, în unele cazuri, în atacuri fizice. Bullyingul reprezintă o formă de abuz atât emoțional, cât și fizic.