Mărţişorul, un mic obiect prins într-un şnur alb cu roşu, este considerat de mii de ani vestitorul primăverii. Legenda podoabei aducătoare de noroc spune că albul șnurului semnifică puritate, masculinitate și iarna, în timp ce roșul simbolizează iubirea, primăvara, feminitatea și viața.

Această tradiție a fost continuată și de către copiii, persoanele adulte cu handicap și seniorii beneficiari ai serviciilor oferite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. Săptămâni întregi ei au lucrat, cu dăruire și imaginație, sute de mărțișoare cu parfum de primăvară.

Toată munca beneficiarilor DGASPC Sector 6 va putea fi admirată și răsplatită între 26 februarie – 2 martie, în cadrul târgului Mărțișor cu meșteșug”, care va avea loc în cadrul Centrului Comercial Auchan – Drumul Taberei. Pe lângă mărțișoarele tradiționale, vizitatorii vor mai putea cumpăra și accesorii, felicitări sau obiecte decorative. Toate produsele expuse sunt realizate manual iar unele sunt făcute din materiale reciclate.

Cei care vor vizita târgul între orele 10:00 – 18:00, vor avea parte de expoziții de mărțișoare cu tematici diferite, precum: “Un mărțișor pentru oamenii de lângă noi”, “Când talentul nu are limită” “Mărțișoare de la copii și bunici” sau “Copiii și primăvara”. În programul târgului sunt incluse și trei ateliere dedicate prichindeilor care doresc să învețe să își confecționeze singuri mărțișoarele.

Luni, marți și miercuri, între orele 16:00 și 18:00, cei interesați vor putea participa la atelierele de origami și quilling, de pictură și de realizat felicitări.