Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6, a avut ieri o întâlnire cu directorul general Metrorex, Dumitru Șodolescu, în teren, la gura de metrou Râul Doamnei, din Drumul Taberei. Primarul Sectorului 6 și-a menținut declarațiile din ultimele zile, solicitând asumarea responsabilității, în cazul în care lucrările vor întârzia, din nou.

Gabriel Mutu: ”Este un subiect sensibil pentru locuitorii Sectorului 6, care așteaptă de ani de zile finalizarea tronsonului Râul Doamnei – Eroilor (de pe Magistrala 5).

Am anunțat că sunt dispus să mă implic și mai mult în următoarele luni în acest proiect, chiar prin instalarea unui container în proximitatea șantierului Metrorex, cu două birouri: unul pentru mine și altul pentru directorul Metrorex. Să supraveghem activitatea muncitorilor din teren.

Eu am făcut mai multe vizite în ultimii ani, atât pe șantierele de suprafață, cât și în subteran. Nu ne mai permitem nicio zi de întârziere!

Locuitorii Sectorului 6 au nevoie de acest mijloc de transport alternativ și au nevoie de zone curățate, amenajate așa cum erau înainte de lucrările la metrou.

În momentul finalizării lucrărilor, Metrorex va preda Bulevardul Drumul Taberei administrației publice locale și vom putea interveni legal, prin întreținerea corespunzătoare și reamenajarea peisagistică a acestor spații.

Repet: mă voi implica pe cât posibil în acest proiect, voi fi acolo zi de zi, dacă este nevoie, pentru că îmi doresc să circulăm redau locuitorilor Sectorului 6 acest cartier verde, extreme de îndrăgit!”