În data de 05 decembrie este sărbătorită anual Ziua Internațională a Voluntarilor. La inițiativa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, împreună cu Școala Postliceală Atlas, se va organiza cu această ocazie o acțiune având ca temă un subiect important și de actualitate: promovarea vaccinării.

A fost aleasă comunitatea din zona defavorizată Giulești-Sârbi, acolo unde lipsa informării și situația materială precară a unei părți însemnate a populației conduc la dezinteres, reticență sau chiar aversiune față de acest act medical simplu, care poate salva vieți.

Duminică, 05 decembrie 2021, personal medical al Centrului de Sănătate Multifuncțional Sfântul Nectarie, al Centrelor de vaccinare Plevnei și Drumul Taberei din Sectorul 6, alături de 30 de voluntari ai Școlii Postliceale Atlas, care se pregătesc pentru a deveni cadre medicale, vor merge atât în zonele publice, cât și din casă în casă, pentru a împărți materiale informative și a sta de vorbă cu locuitorii din zonă despre importanța vaccinării.

Această campanie se derulează în contextul în care România se află la coada clasamentului european în ceea ce privește vaccinarea.

Organizaţia Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia Adunării Generale nr. 40/212 din 17 decembrie 1985, a invitat guvernele din întreaga lume să marcheze anual, la 5 decembrie, Ziua internaţională a voluntarilor pentru dezvoltare economică şi socială.

Pe glob sunt aproximativ un miliard de voluntari, care îşi dedică timpul, abilităţile şi pasiunea pentru a face lumea un loc mai bun. Adesea sunt primii care acţionează în momentele de criză. Ei creează legături sociale şi dau glas grupurilor marginalizate şi vulnerabile, contribuind la construcţia de comunităţi rezistente, ajutând oamenii să facă faţă dezastrelor naturale, instabilităţii politice, şocurilor economice şi a altor presiuni.