Primaria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, îi invită pe toţi cetăţenii duminică, 15.01.2017, începând cu orele 18.00, în Rotonda Plaza România pentru a se bucura de concertul extraordinar susţinut de Orchestra Simfonica Bucuresti – Bucharest Symphony Orchestra, dirijor Jinga Daniel, soprana Oana Maria Șerban şi violonistul Alexandru Marian.

Evenimentul este prilejuit de #ZiuaCulturiiNationale 2017, programul fiind dedicat acestui moment: lucrări muzicale atent selecţionate, capodopere ale creaţiei compozitorilor români celebri precum George Enescu, Tiberiu Olah, Tiberiu Brediceanu, romanian composer, Iosif Ivanovici, Ciprian Porumbescu şi Constantin Dimitrescu. Audienţa va fi încântată de Rapsodiile 1 şi 2 de George Enescu, “Balada” de Ciprian Porumbescu şi celebrul vals “Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici.

În cadrul evenimentului dedicat Zilei Culturii Naţionale vor fi recitate creaţii din lirica geniului poeziei româneşti, Mihai Eminescu.

Mai mult decât atât, din program nu vor lipsi surprizele.

Participarea la evenimentul Ziua Culturii Naţionale 2017 este gratuită.