Home

Departamentul Proiecte cu Fonduri Externe

Departamentul Proiecte cu Fonduri Externe

Funcționează în cadrul Direcției Generale Dezvoltare Locală, Digitalizare și Proiecte cu Fonduri Externe.

Are în subordine:

  1. Serviciul Managementul Proiectelor și Programelor
  2. Compartimentul Politici Publice
  3. Compartimentul Relații Internaționale

Printre cele mai importante atribuții, amintim:

  • Dezvoltă și creează baze date statistice (inclusiv hărți tematice) cu privire la activitățile Primăriei Sectorului 6 și a instituțiilor subordonate;
  • Coordonează procesul de elaborare de programe, politici locale;
  • Menține legătura cu structurile similare din cadrul Primăriei Muncipiului București pentru implementarea strategiilor de dezvoltare locală;

Colaborează cu mediul academic, cu instituţii de învăţământ, cu societatea civilă, cu alte autorităţi şi instituţii publice şi cu organizații relevante în vederea derulării unor proiecte de inovare.

Rolul acestui compartiment este să promoveze imaginea Sectorului 6 la nivel internațional. Pentru asta:

  • Colaborează cu instituții de la nivel regional, național sau internațional în vederea dezvoltării de parteneriate;
  • Pregăteşte documentaţia necesară semnării protocoalelor de înfrăţire sau de colaborare cu diverse autorități ale administrației locale din țară și din străinătate;
  • Realizează demersul necesar pentru ca Primăria Sectorului 6 să adere la diverse organizații naționale și internaționale și se implică activ în aceste rețele;
  • Creează şi gestionează baza de date cu partenerii existenți şi cei potenţiali din domeniile de interes şi din cele sinergice lor, susţine legăturile cu partenerii, asigură suportul tehnicodocumentar şi consultativ, logistic pentru evenimentele organizate în parteneriat.

Adresă: Primăria Sectorului 6, Calea Plevnei, nr. 147-149

Telefon: 0376 204 430

Email: [email protected]

Aveți acasă deșeuri din categoria celor periculoase? Din septembrie 2023, le colectăm gratuit, în pubela ROȘIE!

Începând cu 23 septembrie 2023, puteți aduce deșeurile periculoase de uz casnic la 5 centre de colectare cu aport voluntar din Sectorul 6:

  • Str. Poarta Sărutului intersecție cu Valea Ialomiței (ANL1);
  • Str. Pasărea în Văzduh intersecție cu Pupăza cu Moț (ANL2);
  • Bd. 1 Mai nr. 49 (lângă Auchan);
  • Bd. Timișoara nr. 35;
  • Str. Liniei intersecție cu str. Timonierului

Containerele roșii, destinate acestui tip de deșeuri vor rămâne permanent în aceste puncte de colectare.

Ce intră în categoria deșeurilor periculoase

În categoria deșeurilor periculoase de uz casnic intră o gamă variată de produse pe care le avem cu toții în gospodărie:

  • Vopsea pe bază de ulei sau latex;
  • Spray-uri de vopsea;
  • Diluant de vopsea, lacuri;
  • Substanțe pentru etanșare;
  • Spray-uri de gândaci, insecte și rozătoare;
  • Îngrășăminte, pesticide, erbicide;
  • Spray-uri cu aerosoli;
  • Produse de curățenie;
  • Lac de unghii și acetonă;
  • Combustibili;
  • Azbest;
  • Lichid de frână;
  • Ulei auto;
  • Toner de imprimantă;
  • Baterii;
  • Solvenți, lipici;
  • Ciment;
  • Becurile fluorescente;
  • Seringi;
  • Medicamente,

De ce sunt periculoase aceste deșeuri?

Fiindcă pot fi explozive, cancerigene și/sau ecotoxice. Să luăm ca exemplu bateriile, de care ne folosim zi de zi. Devenite deșeuri, sunt extrem de nocive. Acestea conțin metale grele toxice, precum: mercur, cadmiu, nichel și plumb. După utilizare, bateriile continuă să genereze substanțe toxice și pot polua mediul pentru 50 de ani.  O baterie cu diametrul de 2 centimetri poate contamina un metru pătrat de sol! Mercurul este cea mai periculoasă substanță din baterii, elimină compuși cancerigeni în contact cu apa; Plumbul afectează sistemul nervos și organele excretoare și reproducătoare, iar nichelul poate cauza probleme de piele și afectează căile respiratorii;  Cadmiul este cancerigen și produce leziuni grave; Litiul, prezent în unele baterii, poate afecta grav sistemul nervos, rinichii, căile respiratorii și inima.

Gestionarea ineficientă a deșeurilor periculoase poate avea efecte negative grave: îmbolnăviri în lanț, contaminarea resurselor planetei sau catastrofe ecologice. Altfel spus: mult mai multe probleme de mediu pentru copiii și nepoții noștri! Iar unele puteau fi prevenite de noi, părinții și bunicii lor!

Contribuie ACUM la un mediu mai sănătos pentru generațiile viitoare!

 

Ne bucurăm că în comunitatea noastră avem persoane care iubesc animalele și își doresc să le ofere o viață mai bună. Dar...
Pâinea sau resturile alimentare aruncate pe spațiile verzi și pe trotuare nu ajung la păsările sau animalele comunitare, cum s-ar putea crede. În schimb, aceste resturi atrag și îngrașă șobolanii, care se înmulțesc rapid și pot deveni un adevărat pericol pentru sănătatea noastră. 

ȘTIAI CĂ

-    Păsările din zona noastră nu sunt dependente de alimentația umană. Ele au dezvoltat abilități pentru a-și asigura hrana, iar o dietă bazată pe pâine albă, covrigi sau pufuleți poate fi dăunătoare pentru sănătatea păsărilor. Acestea pot dezvolta o boală numită „aripa de înger”, afecțiune care se manifestă printr-o poziție nefirească a aripilor.
-    Dar nu doar șobolanii sunt atrași de resturile de mâncare aruncate pe jos. Pisicile comunitare sunt și ele tentate să se hrănească, iar aceasta nu este o soluție benefică nici pentru sănătatea lor.