Home

Scoala - o statie pe drumul implinirii profesionale

Știri

Scoala - o statie pe drumul implinirii profesionale

2021-08-19

Lipsa studiilor este un obstacol major pentru toți cei aflați în căutarea unui loc de muncă stabil și bine plătit. Statisticile arată că venitul lunar al unei persoane crește odată cu numărul de clase absolvite și că riscul de a fi concediat este mai mare la cei care au terminat doar clasele primare sau gimnaziale.

Lipsa studiilor mai este legată de accesul restrâns la servicii medicale de calitate, dificultăți în întemeierea unui cămin, lipsa stimei de sine și a unui statut social decent.

Proiectul ”Aripi spre viitor”  vine în ajutorul persoanelor din Regiunea București-Ilfov care doresc să își finalizeze cursurile învățământului de stat obligatoriu. Proiectul oferă șansa revenirii la școală pentru cei care au părăsit-o prea curând, având marele avantaj de a facilita absolvirea cursurilor fără interferențe majore cu viața familială sau profesională.

Un program flexibil, însoțit de servicii auxiliare, bazate pe consiliere și abilitare, are rolul de a aborda într-un mod integrat fiecare caz în parte, în funcție de particularitățile lui.

Sunt așteptați să participe la proiect, în calitate de beneficiari direcți, copii și tineri cu vârste între 6 și 16 ani, care au abandonat școala, precum și persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 64 de ani care nu au absolvit învățământul obligatoriu, inclusiv părinți, membri ai familiilor cu copii, tutori ai copiilor și tinerilor, persoane care au în grijă copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, persoane de etnie romă.

Cu finanțare din fonduri europene nerambursabile,”Aripi spre viitor” își propune reîntoarcerea în sistemul de educație și formare a unui număr de 500 de persoane care au abandonat școala sau care nu au finalizat educația obligatorie.

Totalul finanțării proiectului se ridică la suma de 9.518.252 lei, din care 7.614.602 reprezintă fonduri europene nerambursabile, 1.335.889 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Bugetul Național, restul fiind acoperit din fonduri de la Bugetul Local Sector 6.

Cu o perioadă de derulare de 32 de luni, proiectul a debutat în luna ianuarie a acestui an, fiind finanțat din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Capital Uman, Axa Prioritară 6 – Educație și competențe, Cod Proiect 135937.

Proiectul ”Aripi spre viitor” oferă acest tip de servicii în următoarele școli din București:

  • Școlile 168, 161 și 184 – ciclu primar și gimnazial,
  • Școlile Ienăchiță Văcărescu și Sfinții Voievozi – ciclul primar,
  • Școlile 153 și 162 – ciclu gimnazial,
  • Colegiul Tehnic Iuliu Maniu și Colegiul Tehnic Dinică Golescu – ciclul liceal (clasele IX-X) cu profil tehnic.

Beneficiarul finanțării este Fundația Estuar alături de partenerii săi: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Asociația Four Change.

Persoanele interesate să participe la program ne pot contacta la adresele de email [email protected] sau [email protected], precum și la numerele de telefon 0723.161.313, ­0723.746.494, 0765.597.172.

Informații suplimentare la www.asistentasociala6.ro.