Home

“MIȘCARE PENTRU SĂNĂTATE” ȘI PENTRU INIMA TA

“MIȘCARE PENTRU SĂNĂTATE” ȘI PENTRU INIMA TA

Comunicat de presa

“MIȘCARE PENTRU SĂNĂTATE” ȘI PENTRU INIMA TA

“MIȘCARE PENTRU SĂNĂTATE” ȘI PENTRU INIMA TA

Caravana programului “Mișcare pentru sănătate”, destinat seniorilor, își continuă periplul prin Sectorul 6.

În săptămâna 27 septembrie – 3 octombrie 2021, marile parcuri ale sectorului îi așteaptă pe cei de vârsta a treia la sport în aer liber, dans, muzică și prietenie.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, sărbătorită anual pe 29 septembrie, cadre medicale ale Centrului de Sănătate Multifuncțional “Sfântul Nectarie” vor fi prezente la locul de mișcare și distracție cu tensiometru și stetoscop, pentru a verifica, gratuit, starea de sănătate a sistemului cardiovascular al tuturor participanților. Se vor acorda mici consultații, sfaturi și îndrumări pentru o viață lungă și sănătoasă.

“Mișcare pentru sănătate”, un program inițiat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, a debutat la începutul acestei luni, reușind să atragă până acum peste 200 de persoane în vârstă din comunitate.

Instructori de educație fizică, animatori și, mai nou, medici și asistenți medicali, vor fi aproape de casa ta, așteptându-te să cobori în parc și să te bucuri de soare și relaxare.

Toate cele patru parcuri ale Sectorului 6, alese ca loc de desfășurare a acțiunii, dispun de spații corespunzătoare, dotate inclusiv cu aparate de fitness, pentru a oferi fiecăruia, după nevoi și posibilități, ocazia de a exersa mișcările de sport și dans preferate.

Începând cu ora 09:00 vă așteptăm în:

  • Parcul Drumul Taberei – 27 și 29 septembrie 2021
  • Parcul Crângași  – 28 septembrie 2021
  • Parcul Timișoara – 30 septembrie 2021
  • Parcul Constantin Brâncuși – 01 octombrie 2021

Urmărește programul afișat și vino în parcul de lângă casa ta!