5 teme importante despre școli, pe care le-am discutat cu toți directorii unităților de învățământ din Sectorul 6
Primarul Ciprian Ciucu a convocat miercuri, 7 mai, la o întâlnire de lucru, reprezentanții liceelor și colegiilor, pe cei ai școlilor și pe cei ai grădinițelor. Au fost trei sesiuni succesive de discuții, de câte o oră fiecare, în care s-au atins 5 subiecte:
- Achizițiile din și pentru unitățile de învățământ;
- Școala după școală;
- Închirierea spațiilor din școli;
- Uniformă pentru toți elevii;
- Fără telefoane în timpul orelor.
„V-am chemat în cadru mai restrâns, pe serii, să avem o discuție deschisă, constructivă, să luăm feedback de la fiecare și să găsim soluții la câteva teme. Alături sunt și colegii mei de la Economic, viceprimarul Paul Moldovan și doamna inspector Daniela Bădescu. Nu am venit să impunem nimic, ci să ne consultăm cu dumneavoastră”, a început întâlnirea primarul Ciprian Ciucu.
La ce concluzii s-a ajuns
Achiziţiile
Majoritatea se vor face centralizat, din Primărie, de către personal specializat. Principalele avantaje sunt că luăm presiunea de pe școli și că obținem costuri mai bune. Altele vor rămâne în continuare în sarcina școlilor, dar cu sprijin din partea Primăriei. Oferim inclusiv ocazia de a face cursuri de perfecționare în domeniul achizițiilor pentru administratori, astfel încât să nu mai plătească firme de consultanță.
„Eu sunt foarte zgârcit cu banul public. Când e vorba de el, mi se strânge inima. Nu-mi place risipa”, a menționat primarul Sectorului 6.
Școala după şcoală
În următorii ani, toate școlile vor primi masă caldă de la Banca Locală de Alimente Sector 6. Aici știm sigur că mâncarea e gătită corect, e proaspătă, sănătoasă. Întâlnirea s-a organizat în cantina Băncii de Alimente tocmai pentru a da ocazia directorilor să viziteze această instituție unică în țară și să se convingă.
Închirierea spaţiilor din şcoli
Procedura prin care școlile vor putea închiria unele spații a fost aprobată prin HCL. Va fi trimisă la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, pentru avizare, apoi la Ministerul Educației, pentru autorizare.
Unifome pentru toţi elevii
Și această propunere a fost agreată cu bucurie de toată lumea. Avantaje:
- nu se mai fac diferențe sociale între copii,
- este mai ieftin pentru părinții
- nu poate intra oricine în școală
- îi dă copilului un sentiment de apartenență.
Telefoane la ore
Cu acest fenomen, profesorii sunt „într-o luptă continuă”. În majoritatea școlilor se adună dimineața și se restituie la plecare.
Astfel de întâlniri cu directorii de școli vom organiza periodic, o dată la trei luni. Între timp, îi încurajăm pe toți să vină către Primărie ori de câte ori întâmpină probleme sau au diverse nevoi. „Veniți și vorbiți cu noi! Altfel, dacă nu știm de problemă, nu avem cum să vă ajutăm”, i-a îndemnat Ciprian Ciucu.
Educația, în Sectorul 6, e la un alt nivel. Facem investiții, dotăm, comunicăm între noi. Totul pentru ca cei mici să aibă toate condițiile și să învețe cu plăcere!