Home

Ce trebuie să știe cei care s-au înscris la Rabla Local. Care sunt pașii de urmat și când primesc banii

Știri

Ce trebuie să știe cei care s-au înscris la Rabla Local. Care sunt pașii de urmat și când primesc banii

2023-10-31

Informații noi despre Rabla Local! 

1.090 de persoane s-au înscris pe site-ul AFM la secțiunea dedicată programului de casare a autovehiculelor uzate. Primăria Sectorului 6 a primit lista lor de la AFM și i-a contactat direct, pe mail, cu informații despre pașii pe care îi au de făcut în continuare.

Concret, în perioada 9-20 octombrie, cele 1.090 de persoane s-au putut adresa Primăriei Sectorului 6, pentru o înscriere simplă și rapidă, doar cu buletinul. S-au înscris 777 de persoane.

După această perioadă, de luni (23 octombrie), timp de 9 zile lucrătoare (până pe 2 noiembrie inclusiv) se face preanaliza dosarului. Adică lucrătorii de la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale (DGITL) Sector 6 fac în numele vostru verificări la toate instituțiile, pentru a nu vă mai pune pe drumuri. Astfel, văd dacă cei înscriși îndeplinesc condițiile legale din ghidul de finanțare.

CE URMEAZĂ, CE AVEȚI DE FĂCUT MAI DEPARTE

Dacă v-ați înscris la Primăria Sectorului 6 în programul Rabla Local, trebuie să știți că, în perioada 3-7 noiembrie, veți primi un mail în care vi se va comunica dacă sunteți sau nu eligibili.

• În situația în care dosarul vă este respins, vi se va motiva ce condiții nu ați respectat. Sunt situații pe care nu le puteți „remedia”, decât, eventual, condiția de a nu avea datorii la ANAF.

• Dacă dosarul vă este validat, vi se vor trimite pe mail toate informațiile cu pașii de urmat.

PASUL 1. În perioada 8-14 noiembrie, vă așteptăm fizic la DGITL Sector 6 – sediul din Str. Brașov, nr. 25, pentru semnarea contractului de finanțare. Va trebui să aveți la voi cartea de identitate, un extras de cont (pentru validarea contului și virarea banilor) și o declarație pe proprie răspundere a coproprietarului (dacă este cazul). Restul documentelor de semnat sunt deja pregătite, vă așteaptă.

*ATENȚIE! Cei care au semnătură electronică pot trimite documentele semnate pe mail, la adresa [email protected].

PASUL 2. Aveți la dispoziție o lună (15 noiembrie – 14 decembrie) pentru a vă duce mașina la casat. Tot în această perioadă trebuie să vă întoarceți la DGITL pentru depunerea cererii de scoatere din evidență. Nu uitați să o radiați din circulație, la Serviciul de Înmatriculări Auto!

PASUL 3. După 15 decembrie, DGITL are la dispoziție 5 zile lucrătoare pentru a trimite către Direcția Economică din cadrul Primăriei Sectorului 6 lista celor care au finalizat toată procedura, pentru virarea banilor în cont.

PASUL 4. În termen de 10 zile lucrătoare, Direcția Economică va vira cei 3.000 de lei. Îi veți primi, cel mai probabil, în ultima săptămână din decembrie.