Home

Compartimentul Audit Public Intern

Compartimentul Audit Public Intern

Acest compartiment efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă sistemele de management financiar şi control ale Primarului Sectorului 6 şi ale entităţilor publice aflate sub autoritatea Consiliului Local al Sectorului 6 sunt transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate.

Auditul public intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Sectorului 6, cât şi la nivelul entităţilor publice aflate sub autoritatea Consiliului Local Sector 6, cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi la administrarea patrimoniului public.

Compartimentul Audit Public Intern auditează, cel puţin o dată la 3 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:

  • angajamentele bugetare şi legale din care derivă direct sau indirect obligaţii de plată, inclusiv din fondurile comunitare;
  • plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare;
  • vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
  • concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
  • alocarea creditelor bugetare;
  • sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia;
  • sistemul de luare a deciziilor;
  • sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme;
  • sistemele informatice.

Principalele responsabilități

  • Elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern (care cuprinde principalele constatări, concluzii şi recomandări, progresele înregistrate prin implementarea recomandărilor, eventualele iregularităţi/prejudicii constatate în timpul misiunilor de audit public intern, precum şi informaţii referitoare la pregătirea profesională). Apoi îl supune analizei şi aprobării Primarului Sectorului 6, după care îl transmite la U.C.A.A.P.I. până la data de 31 ianuarie a anului ulterior şi la Curtea de Conturi până la sfârşitul trimestrului I ulterior;
  • În cazul identificării unor iregularităţi semnificative sau posibile prejudicii, raportează imediat Primarului Sectorului 6 şi conducătorului entităţii auditate;
  • Efectuează misiuni de audit la unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 6;
  • Efectuează auditul performanței sau misiuni de consiliere, etc.

Adresa: Primăria Sectorului 6, Calea Plevnei, nr. 147-149