Home

Două terenuri noi de sport, inaugurate la Școala 311

Știri

Două terenuri noi de sport, inaugurate la Școala 311

2025-07-14

Încă două terenuri de sport modernizate și puse la dispoziția comunității Sectorului 6!

Este vorba despre un teren de fotbal și unul de baschet, la Școala Gimnazială 311 din Drumul Taberei.

Erau deteriorate, cu tartan rupt, chiar gropi, și gard din sârmă care zdrăngănea la fiecare atingere a mingii. ADPDU Sector 6 a decopertat tot și a pus gazon artificial des și plăcut pe terenul de fotbal, tartan pe cel de baschet, a schimbat gardurile din sârmă cu unele din plasă rezistentă și a camuflat tot ce putea reprezenta un pericol, de jur-împrejur.

Elevii școlii așteptau cu nerăbdare noile terenuri, așa încât ei au fost primii care le-au testat, în această dimineață.

„Chiar era nevoie de un upgrade și mă bucur mult că s-a făcut. Îmi place gazonul ăsta moale, acum chiar pot să mă arunc și eu pe jos să prind mingea”, spune Alex, un puști simpatic, portar în echipa de fotbal.

„Arată spectaculos! Uitați câtă bucurie este în acești copii. De aceea am zis să existe o zi dedicată pentru elevii școlii noastre, ca apoi să se bucure toată comunitatea. Începând de azi, toată vacanța de vară, zilnic de la ora 9 dimineața până la 22.00, oricine este așteptat să vină în curtea școlii noastre și să facă mișcare pe aceste terenuri de sport. Cu rugămintea de a păstra curățenia și tot ce s-a făcut aici”, a declarat Daniela Sandu, directorul școlii.

  • ADPDU Sector 6 a început, în această vară, modernizarea terenurilor de sport din 22 școli.
  • Până acum SUNT GATA cele de la: 311, 59, Elena Cuza și Costin C. Kirițescu.
  • SE LUCREAZĂ la școlile: Sfânta Maria, Carol I, Eugen Lovinescu, Calinic de la Cernica și Constantin Păunescu.
  • URMEAZĂ școlile: 153, 161, 163, 197, „Marin Preda”, „Petru Maior”, „Orizont”, 169, 117, 156, „Ion Dumitriu”, „Constantin Brâncuși” și 309.

Curțile școlilor și aceste terenuri de sport sunt deschise pentru comunitate în vacanțele școlare, în weekenduri și în afara orelor de curs.