Home

Ghid practic pentru convocarea/reconvocarea adunării generale a proprietarilor

Anunțuri

Ghid practic pentru convocarea/reconvocarea adunării generale a proprietarilor

2022-04-03

  • Adunarea generală a proprietarilor va avea loc cel puţin o dată pe an, în primul trimestru.
  • Responsabilitatea cu privire la convocarea anuală a adunării generale aparţine preşedintelui asociaţiei de proprietari şi membrilor comitetului executiv.
  • Adunarea generală este alcătuită din toţi proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari.
  • Adunarea generală ordinară se convoacă de către preşedintele asociaţiei de proprietari, comitetul executiv sau cel puţin 20% din numărul proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari.

Etapele convocării/reconvocării adunării generale:

 

  • Comitetul executiv stabilește data și ora convocării adunării generale și ordinea de zi.
  • Se afișează la avizier ordinea de zi cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită / 3 zile pentru adunările generale extraordinare sau adunări generale reconvocate semnată de preşedinte, membrii comitetului executiv şi de cenzor/comisia de cenzori.
  • Proprietarii sunt anunţaţi şi pe bază de tabel nominal convocator sau, în cazul proprietarilor care nu au fost anunţaţi, pe baza tabelului nominal convocator, prin poştă cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, asupra oricărei adunări generale a asociaţiei de proprietari.
  • Propunerea de ordine de zi a adunării generale, se aprobă şi se completează prin hotărâre a adunării generale.
  • Cenzorul/Comisia de cenzori a asociaţiei de proprietari participă la adunările generale ale asociaţiei şi ale comitetului executiv, asigurând legalitatea desfăşurării acestora.
  • Adunarea generală poate adopta hotărâri, dacă majoritatea proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari sunt prezenţi personal sau prin reprezentanţi care au o împuternicire scrisă şi semnată de către proprietarii în numele cărora votează. O copie a împuternicirii se ataşează procesului-verbal al şedinţei.
  • La începutul adunării generale se face prezența și cenzorul precizează dacă există cvorumul necesar pentru adoptarea hotărârilor, respectiv jumătate plus unu din numărul membrilor asociației de proprietari, consemnându-se în Registul unic de procese verbale.
  • Procesul-verbal al şedinţei, care descrie evenimentele în desfăşurare, hotărârile adoptate şi rezultatele voturilor, va fi redactat de un membru al asociaţiei numit secretar al adunării generale prin votul majorităţii celor prezenţi, în Registul unic de procese verbale.
  • Dacă la prima convocare nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu din membrii asociaţiei de proprietari, întrunirea adunării generale se suspendă şi se reconvoacă în termen de maximum 15 zile de la data primei convocări.
  • La adunarea generală reconvocată, dacă există dovada că toţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocaţi pe bază de tabel convocator sau prin poştă cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, şi prin afişare la avizier, hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenţi, prin votul majorităţii acestora.


Pentru adoptarea hotărârilor în adunarea generală a asociaţiei de proprietari se au în vedere următoarele:

  • fiecare proprietar, membru al asociaţiei, are dreptul la un vot pentru unitatea sa de proprietate imobiliară;
  • pentru hotărârile cu privire la stabilirea fondurilor pentru consolidare, reabilitare şi modernizare, votul fiecărui proprietar, membru al asociaţiei, are o pondere egală cu cota-parte indiviză din proprietatea comună;
  • în situaţia în care un proprietar deţine o cotă-parte indiviză de părţi comune mai mare de jumătate din totalul cotelor-părţi indivize de proprietate comună din condominiu, ponderea voturilor de care el dispune este limitată, fiind egală cu suma ponderii voturilor celorlalţi proprietari;
  • în cazul unui vot paritar, votul preşedintelui asociaţiei de proprietari este decisiv;
  • în cazul în care pe parcursul desfășurării adunării generale unii proprietari pleacă, se va consemna în procesul verbal, iar în situația în care nu se întrunește cvorumul necesar pentru adoptarea hotărârilor, cenzorul prezent poate dispune suspendarea adunării generale;
  • proprietarul, membru al asociaţiei, poate fi reprezentat în adunarea generală de către un membru al familiei sau de către un alt reprezentant care are o împuternicire scrisă şi semnată de către proprietarul în numele căruia votează;
  • în cazul personelor juridice (dezvoltatori imobiliari) persoana prezentă la adunarea generală trebuie să prezinte împuternicire scrisă din partea acestora;
  • un membru al asociaţiei de proprietari poate reprezenta cel mult un membru absent, dacă prezintă împuternicire scrisă şi semnată de către proprietarii în numele cărora votează;
  • preşedintele, membrii comitetului executiv, administratorul, cenzorul/comisia de cenzori sau alt membru al familiilor acestora nu pot primi mandat pentru a reprezenta un alt proprietar în cadrul adunării generale;
  • administratorul, reprezentantul administratorului, soţul/soţia acestuia şi alţi membri ai familiei sale, dacă sunt membri ai asociaţiei de proprietari la care acesta este angajat, nu au drept de vot în probleme referitoare la activitatea administratorului.
  • Hotărârile adunărilor generale se consemnează, numai în timpul şedinţei, în registrul unic de procese-verbale al asociaţiei de proprietari, se semnează de către toţi membrii prezenţi ai adunării generale, de cenzor/comisia de cenzori.
  • În termen de 7 zile de la data la care a avut loc adunarea generală, procesul-verbal al adunării generale este adus la cunoştinţa tuturor proprietarilor, prin grija preşedintelui asociaţiei de proprietari, prin afişarea unei fotocopii datate la avizierul asociaţiei de proprietari.

Atenție!

Pentru dezvoltatorii imobiliari care dețin în proprietate maii multe unități de proprietate imobiliară:

  • au aceleași drepturi și obligații ca ceilalți proprietari
  • pot fi membrii ai asociației de proprietari și pot împuternici un reprezentat pentru a participa și vota la adunarea generală
  • în situaţia în care deţine o cotă-parte indiviză de părţi comune mai mare de jumătate din totalul cotelor-părţi indivize de proprietate comună din condominiu, ponderea voturilor de care el dispune este limitată, fiind egală cu suma ponderii voturilor celorlalţi proprietari