p
2025-05-26
Ridicăm standardele educației în Cartierul Giulești!
Aici, împreună cu Ministerul Educației, reconstruim din temelii ambele corpuri de clădire ale Școlii Gimnaziale 168 (din Str. Alizeului și Calea Giulești), iar Școala 167 o reabilităm și extindem.
Pentru asta, tot împreună cu Ministerul Educației, am ridicat deja două școli modulare, unde elevii celor două unități de învățământ vor învăța provizoriu, pe perioada lucrărilor. Se vor muta în ele din septembrie, la începutul noului an școlar.
Poftiți într-una din aceste școli modulare! Se află pe Calea Giulești 56 și a fost ridicată pentru elevii Școlii 168.
Nu se deosebește cu nimic de o clădire clasică, modernă. Are parter și un etaj, 10 săli de clasă luminoase, spațioase, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, apă curentă, canalizare, electricitate, calorifere și aparate de aer condiționat, mobilier nou, table smart.
Primarul Ciprian Ciucu și ministrul Daniel David au ajuns în luni dimineață (26 mai) la școala modulară a Școlii 168. Au inspectat clasele și au stabilit care sunt pașii de urmat.
„Cartierul Giulești e important pentru noi. Două școli se reabilitează și se reconstruiesc de la zero, nu e puțin lucru.
Am reușit să le punem pe lista Ministerului Educației pentru a fi refăcute, cu finanțare de la Banca Mondială. La Școala 168, ambele corpuri sunt vechi de peste 100 de ani și au risc seismic, iar pentru noi siguranța este foarte importantă. În luna iunie vom începe să le demolăm.
Doi ani, sau doi ani și jumătate, cât vor dura lucrările, copiii vor învăța în această școală modulară foarte faină, ridicată alături de Școala 163. Curtea este și ea amenajată, vom construi și un teren de sport acoperit”, a explicat primarul Ciprian Ciucu.
„Am văzut, de când sunt ministru, sute de școli. Și să știți că în ceea ce privește spațiul, luminozitatea, mobilierul, această structură se ridică la toate standardele de calitate. Nici nu s-ar fi putut face altfel, pentru că Banca Mondială are propriile standarde pe care trebuie să le respectăm.
Ministerul Educației are o relație foarte bună cu primarul Sectorului 6. Bugetul alocat Educației de către această primărie este unul dintre cele mai mari din țară, dacă nu cel mai mare”, a adăugat ministrul Daniel David.
Din septembrie, va prinde viață, odată cu primul clopoțel!