Dacă vrei să-ți construiești o casă, o anexă, un garaj, o împrejmuire de teren, să aduci modificări interioare podului, apartamentului, curții, să deființezi un perete..., pentru toate acestea și pentru multe alte lucrări, mici sau mari, ai nevoie de o autorizație de construire.
În situații speciale, când terenul nu îndeplinește condițiile de construire prevăzute în regulamentul de urbanism (PUZ), ai nevoie și de un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD), care se aprobă prin hotărâre de Consiliu Local. În alte situații, când sunt implicate zone protejate sau clădiri monument istoric, va trebui să obții certificat de urbanism de la PMB, alături de Avizul Primarului de sector.
Mai trebuie menționat că termenul de valabilitate a autorizației de construire/desființare este de 12 luni de la data emiterii. În această perioadă trebuie să declari începerea lucrărilor, printr-un anunț-tip trimis la Biroul Unic al Primăriei Sectorului 6.
Certificatul de urbanism este un act informativ prin care îți sunt puse la dispoziție informații cu privire la regimul tehnic, juridic și economic al terenurilor și construcțiilor. Este reglementat de legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, articolul 6.
Se obține în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii complete a documentației.
Ține cont că certificatul de urbanism nu îți conferă dreptul de a începe lucrarea! El este doar primul pas în vederea demarării procedurii de autorizare a acestei lucrări. Actul final care conferă acest drept este autorizația de construire.
Vezi mai jos ce acte sunt necesare pentru fiecare tip de certificat de urbanism în parte!
Îți este necesar la construirea sau desființarea unei case, anexe, garaj sau pentru amenajări interioare.
1. Cererea-tip - datată / semnată şi împuternicire (dacă este cazul);
2. Datele de identificare a solicitantului (BI, CI, Paşaport, C.U.I. + Împuternicirea);
3. Datele de identificare a imobilului pentru care se solicită emiterea certificatului de urbanism, respectiv adresa completă, număr cadastral şi număr de carte funciară;
4. Scopul solicitării (construire, supraetajare construcţie, extindere construcţie, alipire, modificări interioare, construire şi închidere balcon, etc.) - CLAR SPECIFICAT;
5. Extras de plan cadastral actualizat la zi, cu evidențierea imobilelor în cauză, astfel: pentru imobilele Neînscrise în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară: plan de încadrare în zonă, la una din scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000, 1:1.000, 1:500 (după caz), eliberat la cerere de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.). Pentru imobilele înscrise în evidențele de cadastru: extras de plan cadastral de pe ortofotoplan și extras de carte funciară pentru informare, actualizat la zi, eliberate la cerere de Oficiul de Cadastru. (Conform Ordinului 839/2009, art. 19).
6. Documentul de plată a taxei de eliberare a certificatului de urbanism, în copie. Taxa se plătește în contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 (Beneficiar: Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector, 6, RO17TREZ70621160203XXXXX, cod fiscal: 12380248).
Cuantumul taxei se calculează în funcție de suprafața terenului și este stabilită anual, în urma unei hotărâri a PMB:
Dacă vrei să cumperi ori să vinzi un teren, dacă schimbarea pe care vrei să o faci unui imobil implică diverse operațiuni notariale, vei avea nevoie de un certificat de urbanism.
1. Cererea-tip - datată / semnată şi împuternicire (dacă este cazul);
2. Datele de identificare a solicitantului (BI, CI, Paşaport, C.U.I. + Împuternicirea);
3. Datele de identificare a imobilului pentru care se solicită emiterea certificatului de urbanism, respectiv adresa completă, număr cadastral şi număr de carte funciară;
4. Scopul solicitării (construire, supraetajare construcţie, extindere construcţie, informare în vederea construirii sau a vânzării, alipire, branşament, modificări interioare, construire şi închidere balcon, etc.) - CLAR SPECIFICAT;
5. Extras de plan cadastral actualizat la zi, cu evidențierea imobilelor în cauză, astfel: pentru imobilele Neînscrise în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară: plan de încadrare în zonă, la una din scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000, 1:1.000, 1:500 (după caz), eliberat la cerere de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.). Pentru imobilele înscrise în evidențele de cadastru: extras de plan cadastral de pe ortofotoplan și extras de carte funciară pentru informare, actualizat la zi, eliberate la cerere de Oficiul de Cadastru. (Conform Ordinului 839/2009, art. 19).
6. Documentul de plată a taxei de eliberare a certificatului de urbanism, în copie. Taxa se plătește în contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 (Beneficiar: Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector, 6, RO17TREZ70621160203XXXXX, cod fiscal: 12380248).
Cuantumul taxei se calculează în funcție de suprafața terenului și este stabilită anual, în urma unei hotărâri a PMB:
Dacă ai o casă nou construită și vrei să te branșezi la utilități sau dacă ai nevoie să-ți extinzi rețeaua de utilitate, va trebui să soliciți, în primă fază, un certificat de urbanism.
1. Cererea-tip - datată / semnată şi împuternicire (dacă este cazul);
2. Datele de identificare a solicitantului (BI, CI, Paşaport, C.U.I. + Împuternicirea);
3. Datele de identificare a imobilului pentru care se solicită emiterea certificatului de urbanism, respectiv adresa completă, număr cadastral şi număr de carte funciară;
4. Scopul solicitării (construire, extindere construcţie, alipire, branşament, modificări interioare, construire şi închidere balcon, etc.) - CLAR SPECIFICAT;
5. Extras de plan cadastral actualizat la zi, cu evidențierea imobilelor în cauză, astfel: pentru imobilele Neînscrise în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară: plan de încadrare în zonă, la una din scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000, 1:1.000, 1:500 (după caz), eliberat la cerere de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.). Pentru imobilele înscrise în evidențele de cadastru: extras de plan cadastral de pe ortofotoplan și extras de carte funciară pentru informare, actualizat la zi, eliberate la cerere de Oficiul de Cadastru. (Conform Ordinului 839/2009, art. 19).
6. Documentul de plată a taxei de eliberare a certificatului de urbanism, în copie. Taxa se plătește în contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 (Beneficiar: Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector, 6, RO17TREZ70621160203XXXXX, cod fiscal: 12380248).
Cuantumul taxei se calculează în funcție de suprafața terenului și este stabilită anual, în urma unei hotărâri a PMB:
Îl poți solicita atunci când vrei să-ți cumperi un teren, pentru a afla dacă pe acesta se poate construi ceva, dacă e afectat de circulația rutieră sau dacă e supus altor reglementări care îți îngrădesc anumite nevoi.
1. Cererea-tip - datată / semnată şi împuternicire (dacă este cazul);
2. Datele de identificare a solicitantului (BI, CI, Paşaport, C.U.I. + Împuternicirea);
3. Datele de identificare a imobilului pentru care se solicită emiterea certificatului de urbanism, respectiv adresa completă, număr cadastral şi număr de carte funciară;
4. Scopul solicitării (construire, supraetajare construcţie, extindere construcţie, informare în vederea construirii sau a vânzării, alipire, branşament, modificări interioare, construire şi închidere balcon, etc.) - CLAR SPECIFICAT;
5. Extras de plan cadastral actualizat la zi, cu evidențierea imobilelor în cauză, astfel: pentru imobilele Neînscrise în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară: plan de încadrare în zonă, la una din scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000, 1:1.000, 1:500 (după caz), eliberat la cerere de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.). Pentru imobilele înscrise în evidențele de cadastru: extras de plan cadastral de pe ortofotoplan și extras de carte funciară pentru informare, actualizat la zi, eliberate la cerere de Oficiul de Cadastru. (Conform Ordinului 839/2009, art. 19).
6. Documentul de plată a taxei de eliberare a certificatului de urbanism, în copie. Taxa se plătește în contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 (Beneficiar: Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector, 6, RO17TREZ70621160203XXXXX, cod fiscal: 12380248).
Cuantumul taxei se calculează în funcție de suprafața terenului și este stabilită anual, în urma unei hotărâri a PMB:
Cererea se depune cu 15 zile înainte de expirarea actualului document, iar prelungirea va fi valabilă maximum 12 luni.
Dovada plății taxei aferente (30% din taxa initială a certificatului de urbanism)
Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) are caracter de reglementare specifică pentru o parcelă în relația cu parcelele învecinate. Este reglementat de legea 350/2001, articolul 48, și este cerut prin certificatul de urbanism, dacă parcelele nu îndeplinesc condițiile de construire prevăzute de regulamentul de urbanism (în PUZ). Practic, derogările se fac prin acest PUD, iar avizul tehnic de care ai nevoie reprezintă aprobarea arhitectului șef a regulamentului de construire, din punct de vedere urbanistic.
Avizul tehnic este emis de către o comisie de arhitecți și e aprobat de către arhitectul șef al Sectorului 6. Aprobarea finală a PUD-ul se face prin hotărâre de Consiliu Local.
De asemenea în conformitate cu prevederile Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, aprobat prin H.C.L. Sector 6 nr. 42 din 24.03.2011, ai obligația de a face dovada ca aţi adus la cunoştinţa publicului intenția de elaborare a planului urbanistic de detaliu, prin:
După aprobarea documentaţiei, te vei prezenta pentru eliberare cu al doilea exemplar complet.
Compartimentul Activități de Reclamă și Publicitate din cadrul Serviciului Urbanism se adresează persoanelor juridice care au firme și vor să-și facă reclamă. Pentru a amplasa orice fel de panou publicitar, firmă luminoasă, banner sau copertină, comercianții au nevoie mai întâi de un certificat de urbanism, apoi de autorizația de construire.
În Sectorul 6, publicitatea stradală trebuie să îndeplinească anumite standarde de calitate. În acest sens, la finalul lunii martie 2023, Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat „Regulamentul privind aprobarea organizării și desfășurării activității de publicitate, reclamă și afișaj pe raza administrativ teritorială a Sectorului 6 al Municipiului București”.
Regulamentul, conceput în baza unui GHID DE PUBLICITATE COMERCIALĂ, stabilește un set de bune practici, cu reguli stricte pentru voi, cei care aveți deschise societăți comerciale, ori sunteți proprietarii și beneficiarii mijloacelor de publicitate.
Mai exact, prevede felul în care trebuie să arate vitrinele, copertinele, panourile publicitare și panourile luminoase, care sunt condițiile tehnice de amplasare a firmelor, dar și designul acestora, mărimea, culorile folosite, forma literelor. Vor fi interzise dimensiunile exagerate, grafica neglijentă, excesul de informații, culorile țipătoare.
Potrivit Regulamentului aprobat, până la data de 31.12.2023 aveți obligația să luați măsurile necesare pentru a intra în legalitate. În caz contrar, pot exista sancțiuni contravenționale de 10.000 de lei.
Modificarea graficii mijloacelor de publicitate existente, astfel încât să se încadreze în prevederile Regulamentului, este permisă fără obținerea unei noi autorizații de construire. Orice alte modificări (de poziție, dimensiune, gabarit etc.) le veți putea face, însă, doar în baza unei noi autorizații de construire.
Până la finalul acestui an, în fiecare vineri, între orele 9.00-14.00, un angajat de la Urbanism vă acordă consultanță în ceea ce privește punerea în aplicare a Regulamentului de publicitate comercială.
O ședință durează 15 minute și are loc la sediul Primăriei Sectorului 6, din Calea Plevnei, nr. 145-147.
Vă puteți programa la telefon 0376 204 386, sau trimițând un mail la [email protected].
Dovada achitării taxei pentru certificatul de urbanism, în valoare de 7 lei / mp. Se plătește în contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 (Beneficiar: Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector, 6, RO17TREZ70621160203XXXXX, cod fiscal: 12380248).
Dacă lucrările vizează arii protejate, clădiri monumente istorice sau extindere de rețele, certificatul de urbanism va fi emis de către Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului București.
Pentru că lucrările au loc pe raza Sectorului 6, vei avea nevoie, mai departe, de Avizul Primarului Sectorului 6.
În funcție de lucrările pe care vrei să le faci, prin certificatul de urbanism ți se pot solicita anumite avize: de la Apa Nova, Distrigaz, Enel, RADET, de la companii de telefonie, de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului etc.
Știm că timpul tău este prețios și, pentru a te scuti de drumuri, dacă dorești, le vom obține noi în locul tău. Trebuie doar să menționezi acest lucru în cererea pe care o vei depune, alături de alte acte, la Biroul Unic al Primăriei Sectorului 6.
Avizele obținute sunt apoi adunate la dosar, verificate, iar pe baza lor se întocmește un „aviz de conformitate”. Este documentul eliberat de Compartimentul Avize de Conformitate, care atestă faptul că toate avizele sunt corecte și conforme cu certificatul de urbanism. În următorul pas, avizul de conformitate va fi atașat la dosar, în vederea obținerii autorizației de construire.
După ce ai obținut certificatul de urbanism și/sau PUD-ul, următorul pas este să apelezi la un arhitect pentru întocmirea proiectului de lucrări (documentației tehnice): de arhitectură, de structură, de instalații (după caz).
De asemenea, vei avea nevoie de avizul de conformitate, care atestă faptul că deții și sunt în regulă toate avizele solicitate prin certificatul de urbanism.
Cu toate actele strânse la dosar, te așteptăm la Biroul Unic al Primăriei Sectorului 6 pentru a solicita actul final – autorizația de construire. Ea îți dă dreptul să te apuci de lucrări.
Dacă vrei să-ți desființezi o construcție, în totalitate sau doar o parte din ea, ai nevoie de autorizație de desființare. Pentru obținerea ei, ai nevoie de obținerea certificatului de urbanism, de un proiect de arhitectură și de o expertiză tehnică (aceasta din urmă doar dacă imobilul este pe limita de proprietate sau cuplat în calcan – perete în perete - cu o altă construcție).
Termenul de valabilitate a autorizației de construire/desființare este de 12 luni de la data emiterii. În această perioadă trebuie să declari începerea lucrărilor, printr-un anunț-tip trimis la Biroul Unic al Primăriei Sectorului 6.
Apoi, din data la care ai anunțat începerea lucrărilor, valabilitatea autorizației se prelungește automat cu durata de execuție a lucrărilor (care poate fi de 12, 24 sau de 36 de luni, în funcție de amploarea lucrării).
În situația în care nu ai reușit să începi lucrările în decurs de un an, autorizația de construire/desființare ți se mai poate prelungi cu maximum 24 de luni. Iar pentru asta trebuie să faci o cerere către Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei, cu cel puțin 45 de zile lucrătoare înaintea termenului de expirare a valabilității.
Dacă nici această cerere nu o depui la timp, va trebui apoi să faci o reautorizare. Vestea bună e că nici de această dată nu vei fi obligat să strângi din nou toate documentele depuse până acum la dosar, reautorizarea se efectuează tot cu o cerere, pe baza documentației depuse inițial. Poți depune această cerere în cel mult un an de la data expirării autorizației de construire/desființare.
Mai multe informații privind certificatele de urbanism, PUD-urile, PUZ-urile și autorizațiile de construire găsești în următoarele articole de lege:
PUZ coordonator Sector 6 Avizul arhitectului șef
PUZ coordonator Sector 6 HCGMB 278/2013
Dosarele în vederea emiterii certificatelor de urbanism, PUD-urilor și autorizațiilor de construire se depun la Biroul Unic din Calea Plevnei 147-149.
Persoanele care au neclarități sau doresc informații din partea specialiștilor de la Urbanism, se pot înscrie în audiență.
Audiențele au loc în fiecare zi de joi, între orele 14.00 și 16.00, la Serviciul de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, din cadrul Primăriei Sectorului 6.
Pentru consultanță legată de activitatea de reclamă și publicitate, audiențele au loc în fiecare vineri, între orele 9.00-14.00. O ședință durează 15 minute și are loc la sediul Primăriei Sectorului 6, din Calea Plevnei, nr. 145-147.
Înscrierile se fac telefonic, la 0376 204 543, sau pe mail, la [email protected] / [email protected].
Lasă-ți datele de contact, o scurtă descriere a problemei, și te vom suna noi.